Emiratele Arabe Unite - Transportul

(Pagini) > > > Transportul

Dus şi întors

În general, cel mai utilizat mijloc de transport este avionul. În Emiratele Arabe Unite există 6 aeroporturi internaţionale (Abu Dhabi, Al Ain, Sharjah, Fujairah, Ras al-Khaimah, Dubai), dintre acestea cel mai modern şi nai nou fiind cel din Dubai, care este şi cel mai folosit de către turişti. Bilete de avion către Dubai oferă multe dintre companiile aeriene, care operează aici curse regulate. Pot fi de asemenea, folosite şi unele zboruri charter, dacă vă alegeţi să călătoriţi prin intermediul agenţiilor de turism. Zborul de la Bucureşti la Dubai durează aproximativ 5 ore.

După aterizare

Imediat după ce aţi ajuns, veţi parcurge formaliatea de control al paşapoartelor, ceea ce înseamnă că, aşa cum aţi primit talonul de îmbarcare la plecare, veţi primi un „talon de ieşire“ care este de culoare roşie. Majoritatea hotelurilor asigură transferul gratuit de la aeroport la hotel. Apoi, la recepţie vi se va reţine paşaportul, pe care îl veţi primi înapoi la plecare.  În caz de necesitate, la cerere, puteţi intra în posesia paşaportului. Pentru a călători în interiorul ţării vă este suficientă o copie după viză.

Viza

Pentru cetăţenii români care călătoresc în EAU se menţine obligativitatea vizei. Viza poate fi obţinută de către agenţiile de turism sau de către dumneavoastră direct de la Ambasada EAU. Eliberarea acesteia durează cam o săptămână, iar în regim de urgenţă 2 zile. Veţi primi şi o copie a vizei pe care o veţi prezenta după aterizare organelor de control de la frontieră. În baza acesteia vi se permite intrarea pe teritoriu şi şederea aici. Viza turistică are o valabilitate de 30 de zile, în timpul cărora nu poate fi prelungită şi costul ei este între 65 şi 150 de Euro.

Atenţionare: Dacă aveţi în paşaport viză israeliană,  vi se va refuza în mod oficial intrarea pe teritoriul EAU. De aceea este important să solicitaţi eliberarea unui al doilea paşaport de călătorie.

Transporturilel în Emirate

Cu automobilul

Este negreşit, cel mai potrivit mijloc de transport. Locuri de închiriere veţi găsi la orice pas, de aceea nu va fi o problemă să alegeţi ceva potrivit. Pentru închiriere este necesar să aveţi permis de conducere internaţional, paşaport şi card - pentru garanţie. Dacă dintr-un motiv sau altul, nu aveţi la dumneavoastră un card de plată, va trebui să lăsaţi o sumă în numerar, drept garanţie pentru eventuale amenzi. Evidenţele de la poliţie vin după câteva luni, aşa că, în cel din urmă caz banii vi se vor returna prin poştă, cu destul de mare întârziere. Pe autostrăzi se conduce, de regulă ordonat, dar cu siguranţă trebuie să fiţi ceva mai atenţi decât în Europa.

Transportul în comun

Între emirate nu funcţionează transportul în comun. Există transport cu autobuzul între oraşele din acelaşi emirat. În emiratele mici, transportul este asigurat mai mult cu microbuze pentru circa 14 persoane. Aici se foloseşte mult transportul cu taxiul, atât în oraşe, cât şi între acestea.

Orientarea

Marcajele rutiere sunt în cea mai mare parte de calitate. În plus, numele străzilor sunt scrise de regulă, atât în arabă cât şi în engleză, totuşi uneori traducerea lipseşte.

Ultimele curiozităţi...

26.01.2012 Portul Jebel Ali
20.12.2011 Hotel Atlantis Dubai
20.09.2011 Metroul din Dubai

Ultima discuţie...

Ultima fotografie...

plajă în Dubai
regatul arab
privelişte de s
complexuri
clădiri grandio