Emiratele Arabe Unite - Ras al-Khaimah

(Pagini) > > > Ras al-Khaimah

Ras al-Khaimah

Ras al-Khaimah este cel mai nordic dintre emirate şi adesea se spune despre el că este şi cel mai frumos. Din punct de vedere al condiţiilor naturale, Ras al-Khaimah prezintă o mare diversitate. Aici se află atât munţi cât şi văi roditoare, atât deşert, cât şi mare. Datorită izvoarelor montane, aici pământul este fertil şi prielnic agriculturii. Prin aceasta Ras al-Khaimah este magazia de provizii pentru celelalte emirate. Se află aici şi o mică extracţie petrolieră numită Saleh. În anul 2004, au fost anunţate planuri îndrăzneţe.
În câţiva ani pe muntele Jebel Jais urma să se inaugureze o uriaşă staţiune de schi, ca prim areal de acest fel din Golful Persic. Zăpada artificială ar fi trebuit să reziste bine pe timpul iernii datorită înălţimii suficient de mari faţă de nivelul mării. Pârtiile au fost proiectate pentru înălţimi cuprinse între 1600 – 1900 m peste nivelul mării. Nu vor lipsi teleschiurile, telefericele şi pârtia de bob . Hoteluri luxoase, vile elegante şi cabane montane vor asigura cazarea pentru 3 000 de persoane.

Oraşul Ras al-Kkhaimah

Ras al-Khaimah este oraşul capitală, care se întinde în jurul golfului marin. Cel mai mare monument şi mândria oraşului, este vechea fortăreaţă, care acum serveşte drept muzeu. Este situată în partea de vest a oraşului, printre magazine, clădiri administrative şi cartiere rezidenţiale. Oraşul vechi nu este prea mare, dar cu siguranţă, merită atenţie. Se află aici, în afară de magazine tradiţionale şi corturi, cu clasicul sortiment de covoare, metraje, bijuterii, parfumuri şi alte suveniruri. Comparativ cu alte emirate aici nu sunt atat de mulţi turişti şi preţurile sunt cu ceva mai accesibile.

Muzeul Ras al-Khaimah

Este o fostă fortăreaţă şi în acelaşi timp unul dintre cele mai frumoase monumente din Golful Persic, care datează din secolul al XVIII-lea. Iniţial a servit ca reşedinţă a domnitorilor. Muzeul a fost înfiinţat aici în anul 1987. Puteţi vizita aici trei săli pline de comori arheologice, dintre ale căror exponate unele datează din anul 2500 Î.Hr. Alte atracţii sunt colecţiile valoroase de bijuterii şi de scoici.

Khatt

Este o staţiune balneară foarte apreciată de către localnicii din Ras al-Khaimah. Este situată la aproximativ 25 de kilometrii de capitală. Popularitatea sa este datorată celor trei izvoare minerale termale, care ies de la o adâncime de 30 de metrii şi au o temperatură de 40 °C. Apa are proprietăţi curative pentru diferite afecţiuni – începând cu reumatismul, continuând cu dermatitele şi ajungând în final la problemele musculare. Bărbaţii şi femeile stau bineînţeles, separat. În timp ce în lacul pentru bărbaţi puteţi înota lejer, în cel pentru femei , de obicei este foarte aglomerat. În plus, femeile fac baie complet îmbrăcate.

Kush

Desigur, merită vizitat şi străvechiul port, care a servit cândva drept centru comercial. În apropierea sa este o fortificaţie nou construită şi puţin mai departe se află situl arheologic Wadi Haqil, care se poate mândri mai ales cu ceramica descoperită aici.

Ultimele curiozităţi...

26.01.2012 Portul Jebel Ali
20.12.2011 Hotel Atlantis Dubai
20.09.2011 Metroul din Dubai

Ultima discuţie...

Ultima fotografie...

plajă în Dubai
regatul arab
privelişte de s
complexuri
clădiri grandio