Fujairah
Ocupă cea mai mare parte a litoralului de est. Este vorba despre singurul emirat unde nu veţi găsi nicio bucată de pustiu nisipos, dar nicio picătură de petrol. De aceea, emiratul trăieşte pe seama zonei industriale şi vamale libere, a marelui port, a agriculturii tradiţionale şi pescuitului. Litoralul de est a avut un rol important la ocuparea Oceanului Indian, drept pentru care în secolul al XVI-lea, portughezii au construit aici câteva fortificaţii, din care, din păcate, nu s-a mai păstrat prea mult în zilele de astăzi. Forificaţiile portugheze sunt înlocuite cu succes de fortăreţele şeicilor arabi, de cea mai veche moschee sau de vechile şantiere arheologice. În Fujairah se află trei rezervaţii naturale marine, fapt pentru care locaţiile din zonă sunt adesea căutate de scufundători – viaţa marină de aici este mult mai pestriţă şi mai diversificată decât în oricare alt loc.
Oraşul Fujairah
Şi acest oraş are o parte marcată de civilizaţia modernă, în timp ce cealaltă parte, poartă amprenta trecutului. Portul de aici se numără printre locurile strategice ale lumii arabe, întrucât se află vis-a-vis de Golful Persic, în Marea Arabă, care este mult mai adâncă. Astfel, navele îşi pot arunca ancorele la numai o jumătate de milă de port. Fujairah contează foarte mult pe turism şi de aceea aici se află un aeroport internaţional. Partea modernă a oraşului, înglobează bănci, instituţii şi sedii ale multor firme internaţionale. Pentru turişti, aici prezintă interes numai centrul de informare turistică, unde pot afla informaţii utile cu privire la excursii, cum ar fi spre exemplu, cele din munţi. Acest centru se află în clădirea Fujairah Trade Centre. În apropiere este situat hotelul Hilton, iar de-a lungul litoralului se întinde târgul, unde în afara suvenirurilor clasice, puteţi cumpăra peşte proaspăt, fructe şi legume. La sud de această parte modernă, se află oraşul vechi, care din cauza insuficientelor măsuri de conservare s-a deteriorat treptat. Locul este dominat de o mare fortăreaţă, construită în anul 1670. Construcţia se compune din trei părţi principale, câteva săli şi turnuri. Oraşul vechi se pregăteşte ca în perioada imediat următoare să fie reconstruit, după care ar urma să devină un uriaş obiectiv turistic.
Khor Fakkan
Este în acelaşi timp un port larg şi o staţiune turistică. Aici se află 24 de morminte, care datează din mileniul al doilea Î.Hr. Acestea sunt răspândite pe stâncile din apropierea portului, unde pe timpuri se aflau fortificaţiile portugheze, care au devenit ruine încă din anul 1666, mai ales din cauza atacurilor marinei persane.
Văile montane
Acestea sunt căutate nu numai datorită frumuseţilor naturii, dar şi pentru faptul că aici se află ruinele unei fortăreţe, care cândva a servit ca reşedinţă unei familii domnitoare.Tot aici veţi găsi una dintre curgerile de apă care durează întregul an, palmieri, mango, dar şi frumoase picturi rupestre. Turiştii îndrăgesc cel mai mult Wadi al Wurayah, datorită minunatelor sale cascade. În lacurile formate de acestea puteţi trăi experienţa unui scăldat de neuitat.
Scufundările
Litoralul de est este un rai pentru scufundători, drept pentru care aici veţi găsi zece şcoli de scufundare legată şi liberă, situate pe ţărmul Khor Fakkan. Scufundătorii experimentaţi pot cerceta în afara coralilor submarini şi a peştilor multicolori, şi peşterile marine.