Emiratele Arabe Unite - Dubai

(Pagini) > > > Dubai

Dubai

Are o populaţie de circa 1,2 milioane de locuitori şi se numără printre cele mai cunoscute locuri din Emirate. Este simbolul luxului, al fastului şi al aurului ieftin. Aici veţi găsi raiul jocului de golf şi al cumpărăturilor. Necontenit, Dubai atrage atenţia asupra sa, prin maiestuosul hotel Burj al-Arab, prin proiectul viitorului hotel subacvatic sau prin insula artificială, în formă de palmier.

Creek

Este un golf maritim adânc pe care oraşul Dubai îl împarte în două. În acelaşi timp, pătrunde din ce în ce mai mult în uscat. Peste acest golf există în prezent trei poduri. Navigând prin golf puteţi admira clădirile ultra-moderne de sticlă, dar şi moscheele. Merită să vizitaţi Marea Moschee, Primăria Municipalităţii din Dubai, sediul Camerei de Comerţ şi Banca Naţională din Dubai. Pentru distracţii, vă stă la dispoziţie arealul Wonderland, cu cea mai populară parte a sa, aquaparkul Splashland.

Bur Dubai

Se întinde în sud-vestul golfului Creek. Aici se află regiunea înăltă Sighada, care a fost la origine un mic sat pescăresc. Turiştii sunt atraşi aici, mai ales de palatul şeicului Saaeda al Maktouma cu muzeele în aer liber Heritaga şi Diving Village. Clădirea impozantă este un exemplu tipic al arhitecturii arabe şi îşi etalează maiestuozitatea. Pe lîngă arhitectură şi interioare, aici puteţi admira de asemenea, o colecţie inedită de fotografii, desene istorice, monede, timbre şi înscrisuri. Toate aceste exponate prezintă, în detaliu, istoria Dubaiului. În Heritage Village puteţi vedea pe viu, cum se culeg perlele, sau cum arată un sat autentic de beduini. Un alt popas va fi cu siguranţă, târgul tradiţional Dubai Old Souq.Este un cartier cu sute de magazine mici unde găsiţi aproape orice vă trece prin minte.

Deira

Se întinde la nord şi la est de Creek. Aici veţi întâlni majoritatea complexurilor comerciale şi băncilor – este un fel de Wall Street arab. Vestigiile istorice sunt aici mai puţine decât în alte părţi ale Emiratelor, dar asta nu înseamnă că Deira nu îşi are farmecul său. După ce veţi ieşi din zona impunătoare a cartierului comercial, vi se vor înfăţişa străduţe străvechi şi diverse târguri. Nu trebuie să pierdeţi ocazia de a merge în târgul de mirodenii, Spice Souq, care este un mic „aperitiv“, înaintea târgului de aur situat puţin mai departe. Este o străduţă cu magazine mici, lipite unele de altele. Puteţi cumpăra aici o mare varietate de lănţişoare, brăţări şi cercei de diverse calităţi, din aur de 18 până la 24 de carate. Preţuri mai mici decât aici, nu se găsesc nicăieri în lume. După târgul de aur, vizitaţi târgul de parfumuri, unde pe lângă mărcile de lux, puteţi cumpăra şi parfumuri arăbeşti cu nuanţe florale locale.

Jumeirah

Este partea cea mai luxoasă a oraşului, situată la nord. Aici, în vile opulente, trăiesc cei mai bogaţi oameni din oraş şi tot aici se află cele mai luxoase hoteluri. Printre ele este şi renumitul Burj al-Arab. În această zonă se găsesc aproape la fel de renumitele „insule palmier“. Pentru copii, aici sunt amenajate frumosul aquapark Wild Wadi şi Grădina Zoologică. 

Ultimele curiozităţi...

26.01.2012 Portul Jebel Ali
20.12.2011 Hotel Atlantis Dubai
20.09.2011 Metroul din Dubai

Ultima discuţie...

Ultima fotografie...

plajă în Dubai
regatul arab
privelişte de s
complexuri
clădiri grandio