Oraşul Dubai dispune de un sistem integrat de transport în comun, dar a trebuit să treacă multă vreme până cînd în cadrul acestuia a fost înglobat şi metroul. Lucrările de construcţie au fost inaugurate oficial la data de 21 martie 2006. La încheierea acestora, locuitorii Dubaiului vor avea la dispoziţie un sistem de linii de metrou în lungime de 70 km, cu 47 de staţii, dintre care 9 subterane.
Linia roşie, cu o lungime de 50 de kilometri, va duce de la Universitatea Americană din Dubai Jebel Ali Port până în cartierul Al Rashidiya, trecând prin centrul oraşului. Linia verde, în lungime de 20 de kilometri, cu un număr de 22 de staţii, începe în Festival City, traversează zona centrală a oraşului şi continuă până la terminalul nr. 2 al Aeroportului Internaţional Dubai şi Airport Free Zone.
În plus, s-a planificat adăugarea a două noi linii, a căror construcţie va începe după terminarea primei faze a proiectului iniţial. Viitoarea linie albastră, lungă de 47 de kilometri, va fi paralelă cu Emirates Road, dar amplasarea ei concretă nu a fost încă hotărâtă. Linia mov, de 49 de kilometri, va face legătura între Aeroportul Internaţional Dubai şi Aeroportul Internaţional Al Maktoum, fiind conectată la Al Khalil Road.
Metroul va fi administrat de societăţile Serco şi Dubai Roads and Transport Authority şi, conform statisticilor, va transporta zilnic un număr de 1,2 milioane de pasageri, iar anual 335 de milioane.